Cea de treia ediție a spectaculosului eveniment Students’ Fashion Day, organizat de Facultatea Textile și Poligrafie (decan conf. univ., dr. Sergiu TRONCIU) și jurizat de personalități de marcă în domeniu, și-a desemnat câștigătorii.
Declarându-se impresionați de dominarea culorilor, expresiei și dezvăluirii de personalitate în modelele vestimentare ce au defilat sub aplauzele necontenite ale publicului, membrii de onoare ai Comisiei de Jurizare și invitata specială a evenimentului, dna Daniela POJAR, prorector UTM pentru finanţe și relații internaționale, au desemnat premianții concursului Students’ Fashion Day 2021:
Ecaterina PLEŞCA – categoria Street style; colecția „S.style” este inspirată din stilul stradal, destinată tinerilor individualiști cu spirit rebel;
Otilia MIHAILOV – categoria Casual; colecția „Overpopulation” abordează conceptul de suprapopulare umană – declanșatorul tuturor problemelor de mediu și de supraconsum, o problemă care însă creează și oportunități pentru monitorizarea și conștientizarea acestei probleme. Colecția are la baza principiul de transformabilitate, evidențiindu-se prin forme voluminoase și structuri inestetice.
Ludmila SECHER– categoria Elegance; colecția vestimentară „Erő” este inspirată din studiul dezvoltării psihologice și emoționale a femeii la diferite etape ale vieții, denotă o trecere de la imaginea femeii emotive, romantice, senzuale la o imagine mai puternică, cu caracter, sigură pe sine.
Irina ROTARU – categoria Art textile; colecția „Code-radium” face aluzie la societatea contemporană care, prin influența sa negativă asupra naturii, se transformă într-un monstru.
Ceilalți 15 participanți au fost desemnați cu diplome de mențiuni acordate de membrii de onoare ai Comisiei de Jurizare:
Ecaterina GRIGOR, președintele juriului SFD, ediția 2021, designer, fondatoarea brandului Katea GRI;
Carolina TULGARA, directorul executiv ZIPhouse Fashion Innovation Hub al UTM;
Marcela LOZOVANU, directorul executiv al Asociației Patronale din Industria Ușoară (APIUS);
Nicolai OPOPOL, fondatorul Fennec&Finchi;
Crina VIERU, designer, reprezentant al întreprinderii Artizana;
Valerii SOCOLOV, designer, reprezentant al întreprinderii Tricon;
Galina PANĂ, designer, reprezentant al întreprinderii Steaua Reds.
Toţi participanţii au primit trofeul evenimentului şi ecobag-uri.
Totodată, membrii juriului au oferit și premii speciale din partea organizaţiilor pe care le-au reprezentat la eveniment:
– Artizana – premiu bănesc pentru Elena BOGACI;
– Tricon – premiu bănesc pentru Iuliana RAILEAN;
– Steaua Reds – premiu bănesc pentru Irina NISTORICĂ;
– Katea Gri – premiu bănesc pentru Irina DOGOTER;
– APIUS – bilet de participare la Moldova Fashion Days (octombrie 2021) pentru Ana CARAUS;
– ZIPHOUSE – premiu special pentru Ludmila SECHER.
Felicitări tinerelor absolvente ale Facultății Textile și Poligrafie!