APIUS – partener strategic de dezvoltare a FTP

În data de 12 martie 2021, la Facultatea Textile și Poligrafie, a avut loc o ședință de lucru cu Asociația Patronală a Industriei Ușoare din RM. În cadrul acestei ședințe au fost puse în discuție aspecte importante privind colaborarea dintre Facultatea noastră și #APIUS. Subiectele abordate țin de dezvoltarea curriculum-ui pentru programele de studii asigurate de facultate, implementarea tehnologiilor noi în ramură, inițierea unor activități comune și a sesiunilor de formare, pentru sporirea vizibilității și creșterea calității instruirii viitorilor profesioniști din cadrul #UTM.
 
Decanul FTP Sergiu TRONCIU, conf. univ., dr., a adus mulțumiri doamnei președintă APIUS Silvia LAZU pentru deschidere și susținere, menționând că APIUS este un partener strategic de dezvoltare a Facultății Textile şi Poligrafie.