A TREIA PROMOȚIE A PROGRAMULUI DE MASTER „DESIGN ȘI DEZVOLTARE DE PRODUS”, CU DIPLOMĂ DUBLĂ, UTM-TUIASI
Studenții masteranzi ai programului de master Design și Dezvoltare de Produs, Facultatea de Design, Universitatea Tehnică a Moldovei și-au susținut disertațiile (noțiune echivalentă tezei de master) în fața Comisiei de disertație „Proiectarea și modelarea îmbrăcămintei” din cadrul Facultății Design Industrial și Managementul Afacerilor, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (Iași, România), astfel au obținut și diploma acestei prestigioase instituții.
Astăzi afirmăm cu bucurie și mândrie că deja avem a treia promoție a programului de master „Design și dezvoltare de produs”, cu diplomă dublă, UTM – TUIASI.
În luna iulie, 2022 studenta programului de master „Design și dezvoltare de produs”, Olga HANGAN, și-a susținut cu succes disertația în cadrul unei ședințe publice pe platforma Google Meet, elaborată sub îndrumarea cadrelor didactice Daniela FĂRÂMĂ, dr. hab., prof. univ., Facultatea Design Industrial și Managementul Afacerilor, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (Iași, România), și Marcela IROVAN, dr., conf. univ., Facultatea de Design, Universitatea Tehnică a Moldovei.
Tematica abordată de masterandă derivă din direcțiile de cercetare științifică în domeniu, fiind una foarte actuală în domeniul textilelor cu abordări inovatoare și creative ale subiectelor de aplicare a tehnologiilor digitale în fashion și modelarea 3D a produselor vestimentare.
Studenta a demonstrat competențe avansate în aplicarea soft-urilor de proiectare 2D/3D a colecțiilor vestimentare digitale, dezvoltate în cadrul Proiectului UTeach derulat pe parcursul anului universitar 2021-2022 în cadrul departamentului Design și Tehnologii în Textile și Poligrafie (coordonator de proiect: lect. univ. Elena FLOREA-BURDUJA).
Sincere felicitări studentelor absolvente ale programului de master cu diplomă dublă ale Facultății de Design! Mult succes în activitatea profesională și o colaborare fructuoasă UTM-TUIASI în continuare!








