FTP la Textile Academy Bootcamp 2022

În perioada de 6-11 iunie 2022, două reprezentate a Facultății Textile și Poligrafie, l.univ Elena Florea-Burduja și masteranda Valentina Frunze, au avut ocazia de a participa la o deosebită întrunire a reprezentanților din domeniul textil Textile Academy Bootcamp 2022 în Geneva.

Textile Academy Bootcamp este un curs intensiv aprofundat de 5 zile, destinat creatorilor, designerilor de modă și textile, atât profesori, cât și studenți, precum și experți în fabricarea digitală.

Bootcamp-ul a fost condus de echipa Fabricademy împreună cu designeri textile și de modă, artiști și alți specialiști în domeniu din întreaga lume și a fost găzduit la Fab Lab Onl’fait Geneva în colaborare cu MACO.

În timpul cursului, participanții au explorat noi posibilități și alternative la sistemele actuale de fabricare a textilelor și îmbrăcămintei, ghidați de Fabricademy, designeri de textile și modă și artiști și producători invitați din întreaga lume. Aceștia au avut posibilitatea să experimenteze tehnologii de fabricație digitală și procese tradiționale, biofabricarea culorilor și materialelor folosind bacterii vii și deșeurile alimentare, realizarea de senzori moi pentru aplicații portabile și au descoperit orașul Geneva vizitând muzee și expoziții curente legate de subiectele săptămânii.

Activitățile practice au ținut de următoarele teme: Open Source Circular Fashion, Biochromes (Biofabricating colours), Biofabricating Materials, E-textiles & Wearable technology, Computational Design for CNC milling, Leather Moulding, 3D Printing Textiles, Soft Robotics, Open Source Hardware.